Bazinul de înot are o lungime de 25 de metri, o lățime de 12,5 metri și este împărțit în cinci culoare, ale căror adâncime este cuprinsă între 1,1 și 1,75 metri. Taxa de intrare pentru elevii care sunt dornici să învețe să înoate este de 15 lei, în timp ce taxa pentru agrement este de 10 lei, adică o oră pentru utilizarea bazinului. Vineri, 11 noiembrie, a fost redeschis bazinul de înot din Microraionul III al Municipiului Târgoviște, după mai multe lucrări de reparații. Obiectivul a fost trecut în administrarea Clubului Sportiv Școlar, aceasta fiind apreciată drept cea mai bună variantă, și va funcționa, pentru început, cu circuit închis. Vor avea acces toți […] Vineri, 11 noiembrie, a fost redeschis bazinul de înot din Microraionul III al Municipiului Târgoviște, după mai multe lucrări de reparații. Obiectivul a fost trecut în administrarea Clubului Sportiv Școlar, aceasta fiind apreciată drept cea mai bună variantă, și va funcționa, pentru început, cu cir. Program extins la bazinul de înot. Care sunt tarifele. Programul la bazinul de înot s-a schimbat începând cu această săptămână. Bazinul de înot va fi deschis zilnic - de luni până duminică, în intervalul orar 09.00 - 21.00 (până acum se deschidea începând cu ora 10.00), iar pauza de la orele 14.00 - 16.00 din weekend a fost eliminată. Programul bazinelor de inot. Programul comun al celor 3 bazine de inot: Carol Davila, Scoala 25 si Scoala 190 este zilnic in intervalul 16:00 - 22:00. Mai jos aveti detaliate programele extinse pentru fiecare locatie in functie de abonamentul ales: Programul de funcționare și tarifele rămân aceleași", anunță reprezentanții CSM Roman. Tarifele de acces la Bazinul de înot sunt următoarele: agrement: 10 lei/oră; didactic: 15 lei/ședință; saună: 20 lei, tarif de utilizare al saunei și permite accesul la saună (1 ședință) și bazinul de înot (timp de o oră). z4BKyqW.

bazinul de inot roman